Allons à l’Euro

În urmă cu aproximativ două săptămâni am asistat la un eveniment notabil pentru noi românii, astfel încât se impune a fi discutat puțin și aici. Ne-am calificat la Euro 2016! Pe burtă, coate și genunchi, după ce era să ne înecăm ca, pardon, la mal, dar ne-am calificat.

În acest răstimp, subiectul a fost aproape epuizat, în toate mediile sociale. S-au format deja păreri pro și contra în ceea ce privește capacitatea „tricolorilor” de a face față la acest turneu final. Pe de-o parte au înviat sentimentele naționaliste, dar pe de alta parte a apărut și nemulțumirea. Mulți au pus la îndoială tot ce se putea pune la îndoială, și anume lotul, aria de selecție, stilul de joc al echipei naționale, suportul fanilor, competența selecționerului și multe altele. Mulți susțin echipa și închid ochii in ceea ce privește perioada oarecum nefastă pe care o traversăm, printre ei numărându-mă și eu. Da, într-adevăr, suntem în pană de fotbaliști, de talente, de infrastructură, de multe, dar trebuie să ne descurcăm cu ce avem la îndemână.

suporteri-romania

Avem un stil defensiv care ne e caracteristic, de altfel, nu numai în fotbal, dar și de-a lungul istoriei. Dar e un stil destul de eficient, chiar dacă nu e vreun “Catenaccio” al marelui Herrera. Avem fani pretențioși, care vociferează din plin atunci când nu sunt de acord cu ceva, dar care susțin, în același timp, echipa și care își dau ultimii bani pe un bilet. Avem un selecționer controversat, dar care sperăm că va reuși să lucreze cât mai bine cu ce are.

Per total, ăștia suntem și ăștia mergem în Franța. Sper doar ca, între două poze sub Turnul Eiffel și o „escală” la Moulin Rouge, băieții noștri să joace și puțin fotbal, pentru a ne face mândri că imnul României se aude iar în Europa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *